Adrian Miuțescu pare complet rupt de realitate. În această dimineață, Miuțescu a făcut primul său comentariu public cu privire la alegerile parlamentare de duminica trecută, în care nu menționează nimic despre rezultatul electoral catastrofal înregistrat de liberali în Argeș și nici despre cererile de demisie care îi sunt adresate de către membri ai partidului.
Ignorând complet situația tensionată din filiala pe care (încă) o conduce, președintele PNL Argeș, ales deputat, NU își anunță demisia din fruntea filialei, ci se rezumă la mulțumiri și la a face un apel la solidaritate.
„Doresc să le mulțumesc votanților PNL și – evident – tuturor celorlalți electori, indiferent de opțiunile lor, pentru că au făcut efortul de a se prezenta la urnele de vot. Datorită lor, democrația trăiește! Îi vom reprezenta în Parlament așa cum am promis și vom ține seama întotdeauna de solicitările lor.
În al doilea rând, vreau să mulțumesc tuturor colegilor din PNL Argeș care s-au implicat și au muncit în această campanie electorală. Această perioadă dificilă, de pandemie, a îngreunat exercițiul politic. Noi ne-am străduit, împreună, să transmitem oamenilor mesajul nostru. Faptul că am fost solidari a contat enorm! Îmi doresc aceeași solidaritate și de acum înainte, acesta fiind ingredientul de bază în evoluția unui partid politic.
PNL a dovedit că poate dezvolta România! Împreună va trebui să ducem mai departe proiectele începute! Aceasta este datoria noastră”, a scris Adrian Miuțescu pe pagina lui de socializare.
Miuțescu a atașat mesajului o fotografie din precampanie în care apare alături de liberalii care au candidat în Argeș pentru Parlament și de Ludovic Orban. (Sursă foto: Facebook)