Un dosar penal deschis pentru evaziune în formă continuată a fost finalizat de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș.

Anchetatorii au stabilit că, în perioada 2010-2011, administratorul unui număr de patru societăți comerciale, un piteștean în vârstă de 64 de ani, a înregistrat în evidenţele contabile şi a declarat Fiscului cheltuieli care nu au avut la bază operaţiuni reale. A fost vorba de achiziţii de bunuri (agregate minerale și utilaje industriale) și servicii de consultanță de la alte cinci societăți comerciale (307 acte materiale).

Infracțiunile au fost făcute cu complicitatea unui alt piteștean, de 68 de ani, și a unui gălățean de 54 de ani.

Prejudiciul adus statului s-a ridicat la aproape 1.268.000 de lei, reprezentând TVA și impozit pe profit neachitate. Pentru recuperarea prejudiciului, pe parcursul urmăririi penale a fost instituită măsura sechestrului asigurător asupra a două terenuri și a două clădiri aflate în proprietatea celor incriminați.

Dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, cu propunere de trimitere în judecată. (Foto: descriptiv)

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *