Sub coordonarea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au finalizat ancheta într-un dosar penal deschis pentru evaziune fiscală. Subiect al dosarului este administratorul unei firme. Are 35 de ani și este din Topoloveni.

În perioada 1 martie 2019-10 iulie 2020, administratorul de firmă nu a înregistrat în contabilitatea societății 37 de livrări de autoturisme second hand către diverși parteneri din țară. De asemenea, nu a înregistrat operațiunile comerciale de prestări servicii de transport rutier de mărfuri derulate cu două societăți comerciale în cursul anului 2019.

Prejudiciul pe care l-a cauzat statului prin neînregistrarea acestor operațiuni și, mai departe, prin nedeclararea la Fisc a veniturilor astfel obținute se ridică la aproape 1.475.000 de lei (mai bine de 1.273.663 de lei reprezentând taxă pe valoare adăugată și peste 201.104 lei reprezentând impozit pe venit neachitate).

Dosarul penal a fost înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, cu propunere de trimitere în judecată.

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *