Două echipaje de pompieri – cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD de prim-ajutor calificat – au intervenit în această dimineață în cazul unui accident rutier care s-a produs în comuna Drăganu, satul Prislopu Mare. În accident au fost implicate un TIR și un autoturism.
Accidentul s-a soldat cu o victimă, care era conștientă. În urma monitorizării, victima a fost transportată la spital. Vom reveni cu amănunte.


