Aseară, în jurul orei 23:00, polițiștii din Câmpulung Muscel au fost sesizați de o femeie că pe un drum forestier din comuna Berevoești a văzut o autoutilitară răsturnată într-o râpă, iar un bărbat este încarcerat.

La fața locului s-au deplasat polițiștii, dar și un echipaj medical, care i-a efectuat manevre de resuscitare bărbatului, aflat în stare de inconștiență. Din păcate, manevrele de resuscitare nu au avut succes, fiind declarat decesul.

În urma verificărilor preliminare efectuate de polițiștii de investigații criminale a rezultat că bărbatul, de 35 de ani, din Berevoești, care conducea pe un drum forestier o autoutilitară încărcată cu lemne, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-a răsturnat într-o râpă, unde a lovit un copac.

Potrivit procedurilor, în cauză a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă. „Cauza morții va fi stabilită în urma efectuării autopsiei medico-legale, iar cercetările continuă pentru aflarea tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul”, informează Poliția Argeș.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *