A fost accident azi noapte, în jurul orei 02:30, în Pitești. Potrivit verificărilor preliminare efectuate de polițiștii Biroului Rutier al municipiului, un piteștean în vârstă de 27 de ani care conducea un autoturism dinspre strada Vasile Lupu către strada Ștefan cel Mare nu ar fi adaptat viteza de deplasare într-o curbă ușoară la stânga și a pierdut controlul asupra direcției de mers. Mașina a lovit patru autoturisme parcate și s-a răsturnat pe plafon.

Șoferul a scăpat cu răni ușoare. „Acesta a fost testat cu etilotestul, aparatul indicând o valoare peste limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”, informează Biroul de presă al IPJ Argeș.

Polițiștii rutieri au întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *