Update, ora 15:20 

Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Argeș face precizări cu privire la accident: „Din verificările preliminare efectuate de polițiștii Serviciului Rutier Argeș, s-a stabilit că un bărbat de 72 de ani din București, care conducea un autoturism pe autostrada A1, dinspre București către Pitești, la ieșirea de pe autostradă, nu ar fi adaptat viteza în curbă la stânga, intrând în coliziune cu parapetul de protecție.

A rezultat rănirea ușoară a pasagerei din dreapta față, o femeie de 71 de ani din București, care a fost transportată la o unitate medicală pentru investigații, fiind rănită ușor.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit dosar penal conform articolului 196 din Codul Penal (n.r. – vătămare corporală din culpă)”.

Știrea inițială, ora 13:15

Un accident de circulație s-a produs astăzi, în jurul orei 12:50, în Bascov, la ieșirea de pe autostrada A1, într-o curbă. Șoferul unui autoturism a pierdut controlul asupra volanului, mașina urcând pe parapetul de protecție din zonă.

În autoturism se aflau șoferul și soția acestuia. Șoferul a ieșit singur din mașină. În schimb, femeia a fost scoasă de pompieri și preluată de echipajul SMURD sosit la fața locului, deoarece „acuza dureri la coloană”, ne informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Argeș. Ambele persoane erau conștiente la sosirea echipajelor de intervenție.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *