Un accident de circulație cu trei autovehicule s-a produs azi-dimineață pe DN 7 Pitești-Râmnicu Vâlcea, la kilometrul 136+500 de metri, pe raza comunei argeșene Drăganu. O șoferiță, de 31 de ani, din comuna Morărești, județul Argeș, a fost rănită, dar nu grav.
”În cursul acestei zile, polițiștii Serviciului Rutier Pitești au fost sesizați cu privire la producerea unui accident pe DN 7 în comuna Drăganu în care au fost implicate trei autovehicule.
Din primele verificări a reieșit că un tânăr de 21 de ani din județul Vâlcea care conducea o autoplatformă, având direcția de deplasare către Pitești, în împrejurări care fac obiectul cercetărilor, posibil pe fondul nepăstrării distanței regulamentare, a intrat în coliziune cu un autoturism din fața sa, condus de o femeie de 31 de ani din Morărești.
În urma impactului, cel de-al doilea autoturism a fost proiectat în autocamionul care circula în fața sa, condus de un bărbat de 58 de ani din județul Arad.
Conducătoarea auto de 31 de ani a suferit leziuni, fiind transportată la o unitatate medicală în vederea acordării de îngrijiri de specialitate”, informează IPJ Argeș.
Polițiștii rutieri au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. (Sursă foto: seîmtâmplăînvâlcea.ro)
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.

