Update, ora 07:20
Poliția Argeș informează: „Din verificările preliminare efectuate de polițiștii Serviciului Rutier Argeș a rezultat că un bărbat de 44 de ani din Alexandria, judetul Teleorman, care conducea un autoturism pe DN 7, pe raza localității Drăganu, având sensul de deplasare Pitești spre Râmnicu Vâlcea, în împrejurări care vor fi stabilite din cercetări, posibil pe fondul depășirii neregulamentare, a intrat în coliziune cu un TIR, condus din sensul opus de către un bărbat de 44 de ani din Ciofrângeni, judetul Argeș.
În urma coliziunii, pasagera dreapta față din autoturism, o femeie de 40 de ani din Alexandria, judetul Teleorman, a suferit leziuni, fiind transportată la o unitate medicală pentru îngrijiri.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform articolului 196 din Codul Penal, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc”.
Știrea inițială, ora 07:00
În această dimineață, în jurul orei 05:00, pompierii de la Detașamentul Pitești au fost solicitați să intervină la un eveniment rutier în care au fost implicate un autoturism și un autocamion, produs în comuna Drăganu, pe DN 7.
De urgență, la locul solicitării pompierii au acționat cu o autospecială de interventie și o ambulanță SMURD de prim-ajutor calificat.
Echipajul medical a găsit o victimă în autoturism, conștientă, neîncarcerată, care a fost transportată la spital: o femeie în vârstă de 40 de ani, care acuza dureri la mâini și picioare și care suferise un traumatism cranio-facial.
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.