Update, ora 12:15

Compartimentul Informare și Relații Publice al Inspectoratului de Poliție Județean Argeș face următoarele precizări: „În dimineața zilei de 27 iulie 2021, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Pitești au fost sesizați prin SNUAU 112 cu privire la faptul că la sediul unei societăți de pe raza de competență un angajat a fost accidentat, fiind în stare de inconștiență.

În urma intervenției, s-a constatat că un bărbat de 32 de ani din Hârsești, angajat al societății în cauză, a fost găsit în stare de inconștiență, iar echipajele medicale sosite la fața locului au constatat decesul acestuia.

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Pitești desfășoară cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul, fiind sesizați și reprezentanții ITM Argeș.

În cauză a fost întocmit dosar penal, în care se desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, respectiv neluarea și nerespectarea măsurilor de sănătate și securitate în muncă, conform art. 192, 349 și 350 din Codul Penal, iar cauza decesului va fi stabilită în urma efectuării autopsiei”.

Știrea inițială, ora 10:25

Un accident de muncă mortal s-a produs în urmă cu puțin timp la societatea Metabet din Pitești. Potrivit primelor informații, un muncitor care lucra pe o schelă la înălțime s-ar fi electrocutat și a decedat pe loc.

Polițiști și inspectori de muncă fac primele cercetări în acest caz, la fața locului.

Amintim că în urmă cu doar câteva zile, pe 21 iulie, la aceeași societate a avut loc un alt accident de muncă, soldat cu rănirea unui muncitor în vârstă de 22 de ani (aici subiectul pe larg).

SC Metabet CF, firmă cu sediul pe strada Tudor Vladimirescu din Pitești, produce construcții metalice (poduri metalice, macarale etc.).(Foto: descriptiv)

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *