Update, ora 18:10
Femeia are 58 de ani și este din Pitești. A fost transportată la spital.
”Astăzi, 24 iulie 2026, în jurul orei 14:00, polițiștii Biroului Rutier Argeș au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment pe DJ 503, în care a fost implicat un autoturism condus de o femeie de 58 de ani din municipiul Pitești.
Femeia care conducea autoturismul pe DJ 503 din direcția Rociu către Pitești, în împrejurări care fac obiectul cercetărilor, posibil pe fondul altor preocupări, a pierdut controlul asupra volanului și a intrat într-un șanț de pe aceeași direcție de deplasare.
Conducătoarea auto a suferit leziuni, fiind transportată la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri de specialitate.
Aceasta a fost testată cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă”, transmite IPJ Argeș.
Update, ora 15:00
”Este vorba despre un autoturism intrat într-un cap de pod și răsturnat pe o parte. Paramedicii SMURD au preluat o persoană de sex feminin, care acuză dureri abdominale și prezintă zgârieturi la mâini. Pompierii mai asigură și măsuri specifice de prevenire a incendiilor”, transmite ISU Argeș.
Știrea inițială, ora 14:41
Accident de circulație cu puține minute în urmă pe raza comunei Oarja, pe drumul județean 503. Șoferița unui autoturism a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat cu mașina într-un cap de pod.
Femeia acuză dureri abdominale și are zgârieturi pe mâini. Din fericire însă, nu a suferit răni grave.
La fața locului intervin pompierii de la Detașamentul Bradu.
Polițiștii rutieri fac primele cercetări și vor stabili împrejurările în care s-a produs accidentul. Vom reveni cu amănunte.
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.

