Un agent de poliție de la Serviciul Rutier Argeș care circula pe motocicleta de serviciu a fost acroșat de un autoturism. Accidentul a avut loc azi după-amiază pe DN 7C în Bascov.
Polițistul a scăpat teafăr și nevătămat, accidentul soldându-se doar cu pagube materiale.
IPJ Argeș informează că se fac cercetări pentru stabilirea exactă a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul: ”La data de 11 august 2024, în jurul orei 17:30, un agent de poliție de la Serviciul Rutier Argeş, în timp ce se deplasa în regim prioritar cu motocicleta de serviciu la un eveniment rutier pe raza comunei Bascov pe DN 7C, a fost acroșat de un autoturism al cărui conducător auto a efectuat manevra de întoarcere fără să se asigure.
Ambele persoane au fost testate cu aparatul etilometru, rezultând că nu au consumat alcool.
În urma evenimentului au rezultat doar pagube materiale.
În cauză se efectuează verificări pentru lămurirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul și luarea măsurilor legale”.
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.