Update

Conducerea Spitalului Militar din Pitești a transmis un mesaj de condoleanțe: ”Cu profundă tristețe și durere în suflet, ne luăm rămas bun de la un om cu totul aparte: dr. Bulacu Ion, cel care și-a dedicat întreaga viață vindecării trupurilor și alinării sufletelor. A fost nu doar un medic de excepție, ci și un slujitor al lui Dumnezeu, un om al credinței, al sacrificiului și al iubirii față de aproapele său.

Prin mâinile sale binecuvântate a redat sănătatea multor pacienți, iar prin cuvintele sale pline de har a adus lumină și speranță în sufletele celor încercați de suferință. În spital era un sprijin pentru colegi și o rază de speranță pentru pacienți. În biserică era un păstor devotat, care știa să aline durerile nevăzute ale inimii.

A trăit cu demnitate, a muncit cu devotament și a iubit oamenii necondiționat.

A fost un exemplu de bunătate, blândețe și smerenie, un om care nu a refuzat niciodată să ajute, indiferent de oră, de oboseală sau de greutăți.

Astăzi, cu ochii înlăcrimați, îi mulțumim pentru tot ceea ce a fost și pentru tot ce a dăruit. Îl vom păstra mereu în inimile noastre ca pe un model de altruism și credință.

Dumnezeu să-l odihnească-n pace și să-l primească în lumina Sa! Sincere condoleanțe familiei și tuturor celor care l-au iubit și respectat”.

Știrea inițială 

A murit Ion Bulacu, medic psihiatru la Spitalul Militar de Urgență ”Dr. Ion Jianu” din Pitești. Decesul a survenit în urma unei boli nemiloase, incurabile.

Trupul neînsuflețit va fi depus la Biserica ”Sfântul Ioan Botezătorul” de pe strada Armand Călinescu, acolo unde medicul a slujit în ultima vreme ca diacon onorific, el fiind și absolvent de Teologie.

Doctorul Ion Bulacu era angajat al Spitalului Militar de Urgență ”Dr. Ion Jianu” din Pitești din anul 2011 ca medic psihiatru în ambulatoriul de specialitate.

Ca absolvent, în 1999, al Facultății de Medicină Militară a U.M.F. ”Carol Davila” din București, și-a însușit disciplina și rigoarea regulamentelor aplicabile în mediul medico-militar, precum și spiritul de echipă și camaraderia, iar începând din 2006 a transformat bucuria apropierii de oameni în profesie și vocație, specializându-se ca medic psihiatru.

Începând din anul 2012 s-a preocupat de organizarea ședințelor medicale lunare ale spitalului, desfășurate sub egida Asociației Medicilor și Farmaciștilor Militari din România, ca proiecte de îmbunătățire permanentă a formării profesionale (educație medicală continuă) de care au beneficiat toți medicii spitalului, precum și medicii din unitățile militare arondate Spitalului Militar de Urgență Pitești (din județele Argeș, Vâlcea și Dâmbovița).

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *