Update, ora 14:45
Familia Valeca: „Trupul neînsuflețit va fi depus în Biserica Mavrodolu (n.r. – din Pitești), acolo unde, începând de mâine, ora 11:00, sunt așteptați toți cei care vor să își ia un pios adio de la cel care a fost Șerban Constantin Valeca. Slujba de înmormântare va avea loc marți, la Biserica Mavrodolu, începând de la ora 12:00”.
Update, ora 11:30
Ion Mînzînă, președintele Consiliului Județean și al PSD Argeș: „Am aflat cu mare durere despre trecerea la cele veșnice a colegului nostru Șerban Valeca. Nu îmi este ușor să scriu aceste cuvinte. Știu ce înseamnă pentru familia sa această pierdere și sunt alături de cei atât de greu încercați în aceste momente.
Noi am pierdut un coleg de nădejde, un om politic cu mare experiență, fost președinte al PSD Argeș, deputat și senator, ministru în repetate rânduri.
A făcut tot ce a putut, alături de conducerea ICN Mioveni, pentru a dezvolta activitatea Institutului și a reprezentat România la Agenția Nucleară de la Viena. La fel de mult a sprijinit și Universitatea din Pitești, al cărei profesor a fost.
Am discutat, recent, despre cum am putea concretiza o serie de proiecte care vizau o anumită independență energetică a Piteștiului… Din păcate, o boală necruțătoare nu i-a mai dat șansa nici de a vedea proiectul ALFRED al reactorului de Generație IV pus în practică, nici de a-și continua alte proiecte și, cel mai dureros, nici să mai stea alături de familie.
Dumnezeu să îi odihnească sufletul în pace! Sincere condoleanțe familiei!”.
Update, ora 11:00
Cristian Gentea, primarul municipiului Pitești: „Chiar în timpul maratonului (n.r. – Pitești Half Marathon, la care primarul a participat), am aflat o veste tragică! Colegul nostru Șerban Valeca a încetat din viață…
Este foarte greu să vorbești la timpul trecut despre un om pe care l-ai cunoscut! Toți cei care îl știau pe Șerban Valeca cunoșteau atât profesionalismul acestuia, cât și altruismul de care dădea dovadă.
Fost președinte al PSD Argeș, Șerban Valeca și-a dedicat toată viața educației, științei și cunoașterii, indiferent că a activat ca profesor, senator sau ministru.
Este o pierdere imensă pentru noi toți! Condoleanțe familiei îndurerate!”.
Update, ora 09:00
Ion Georgescu, primarul orașului Mioveni: „Cu profundă tristețe și enorm regret am aflat că dl. profesor Șerban Valeca, fost președinte al PSD Argeș, senator și ministru, s-a stins fulgerător din viață, în această dimineață.
Este o pierdere imensă pentru toți cei care l-au cunoscut, dar nimic nu se compară cu durerea familiei. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Sincere condoleanțe familiei îndoliate!”.
Update, ora 08:50
PSD Argeș: „Am aflat toți cu profundă surprindere și tristețe că Șerban Valeca, fost președinte al PSD Argeș, s-a stins din viață în această dimineață.
Știm că toată viața și-a dedicat-o educației, științei și cunoașterii, indiferent că a activat ca profesor, senator sau ministru.
Este o pierdere imensă pentru noi toți, dar nimic nu se compară cu durerea familiei, alături de care suntem în aceste momente extrem de dificile. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Sincere condoleanțe familiei!”.
Știrea inițială, ora 08:40
Șerban Constantin Valeca a murit în această dimineață, la vârsta de 65 de ani, acasă, în urma unui cancer. Valeca a fost ministru al Cercetării, deputat și senator de Argeș și președinte al filialei județene a Partidului Social Democrat (PSD).
De asemenea, a condus, ca director general, Institutul de Cercetări Nucleare Mioveni și, ca președinte, Agenția Nucleară. A fost și profesor universitar doctor la Universitatea din Piteşti.
Era Cetățean de onoare al județului Argeș și al orașelor Mioveni și Cernavodă și președinte de onoare al Federaţiei Române de Karate Tradițional. (Sursă foto: Agerpres)