Update, ora 10:30

Accidentul a avut loc pe contrasens. Poliția Argeș informează: „Din verificările preliminare efectuate de polițiștii Serviciului Rutier Argeș a rezultat că, în împrejurări care vor fi stabilite din cercetări, în condiții de carosabil umed, un tânăr de 23 de ani din Poiana Lacului care conducea un autoturism pe DN 67B, din direcția Vedea spre Pitești, ar fi pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autoturism care se deplasa din sens opus, condus de un bărbat de 44 de ani din Pitești.

Au suferit leziuni ambii conducători auto, precum și ambii pasageri din al doilea autoturism, respectiv pasagerul din dreapta față (un bărbat de 48 de ani din Mioveni) și pasagerul de pe bancheta din spate (un tânăr de 22 de ani din Micești). 

În cauză a fost întocmit dosar penal conform articolului 196 din Codul Penal (n.r. – vătămare corporală din culpă), iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc”.

Știrea inițială, ora 09:05

Două autoturisme au intrat în coliziune în această dimineață pe DN 67B, în Poiana Lacului. În urma accidentului, patru bărbați au fost răniți.

Victimele au fost transportate la spital de către echipajele SMURD și ale Serviciului de Ambulanță Județean Argeș care au intervenit la fața locului. „Au suferit diferite contuzii la nivelul corpului”, precizează ISU Argeș. Vom reveni cu amănunte.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *