Update, ora 11:20

Victima este șoferul autoturismului, un bărbat de 61 de ani din Drăganu, Argeș. A fost transportat la spital cu contuzie în zona toracelui. Din fericire, este în afara oricărui pericol.

Șoferul de 61 de ani din Drăganu circula regulamentar. În momentul în care a oprit pentru a efectua un viraj la stânga, autoturismul său a fost lovit în partea din spate de TIR, condus, dinspre Vâlcea către Pitești, de un bărbat de 59 de ani din județul Vâlcea. Conducătorul auto din Vâlcea nu a păstrat o distanță regulamentară în mers.

Ambii șoferi au fost testați cu alcooltestul de polițiștii rutieri: niciunul dintre ei nu era băut.

Știrea inițială, ora 08:55

Două echipaje de pompieri – cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD de prim-ajutor calificat – au intervenit în această dimineață în cazul unui accident rutier care s-a produs pe DN 7 în comuna Drăganu, satul Prislopu Mare. În accident au fost implicate un TIR și un autoturism.

Accidentul s-a soldat cu o victimă, care era conștientă. În urma monitorizării, victima a fost transportată la spital. Vom reveni cu amănunte.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *