Update, ora 13:09
În urma evenimentului, suprafața totală a construcțiilor afectate de incendiu este de aproximativ 400 de mp (acoperișul casei și anexe).
”Din primele cercetări, cauza probabilă de izbucnire a incendiului este efectul termic, de la un coș de fum neprotejat termic față de materialele combustibile”, precizează ISU Argeș.
Știrea inițială, ora 09:05
Incendiu năprasnic în această dimineață în comuna Hârtiești, satul Hârtiești.
La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta cu intensitate la mai multe anexe gospodărești, pe o suprafață de aproximativ 250 de mp, precum și la acoperișul unei locuințe. Flăcările amenințau să se extindă la o a doua casă, dintr-o gospodărie învecinată.
Pe lângă operațiunile de stingere, pompierii au intervenit și pentru protejarea construcțiilor din apropiere.
Din interiorul anexelor au fost scoase de urgență trei butelii.
Până la acest moment, nu au fost găsite victime.
Intervenția este în desfășurare, pompierii acționând cu trei autospeciale de stingere pentru lichidarea incendiului și identificarea eventualelor focare ascunse.
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.

