La numai un an de la lansarea în fabricația de serie, Uzina Automobile Dacia din Mioveni a produs deja vehiculul Bigster cu numărul 100.000. Echipat cu motorizarea Hybrid 155, exemplarul aniversar, de culoare Indigo Blue, cu plafon negru, este destinat unui client din România. Anunțul a fost făcut de Dacia cu puțin timp în urmă.
De la debutul său comercial, Dacia Bigster a fost distins cu 19 premii internaționale, inclusiv cu titlul de ”Cel mai bun SUV de familie”, acordat în Marea Britanie la Gala ”The News UK Motor Awards”, și cu premiul ”Cel mai bun SUV accesibil”, obținut în Germania.
Peste 95% din producția totală a modelului este destinată exportului, în special în țări din Europa Occidentală.
În România, odată cu debutul livrărilor în luna aprilie a anului trecut, Bigster s-a impus rapid ca lider al segmentului său. În mai puțin de nouă luni de la lansarea pe piață, modelul a înregistrat vânzări de aproape 3.500 de unități, până la sfârșitul anului 2025. Preferințele clienților s-au îndreptat majoritar către versiunile de top, Journey și Extreme, care au cumulat aproximativ 90% din totalul vânzărilor. Din punct de vedere al motorizării, două treimi dintre clienți au ales propulsorul Hybrid 155.
În clasamentul piețelor de export, cele mai mari vânzări până la sfârșitul anului 2025 au fost înregistrate în Franța (16.300 de unități), Germania (13.700), Spania (4.500) și Italia (4.000 de unități).
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.




