Producția la Automobile Dacia a scăzut în primele opt luni din acest an comparativ cu primele opt luni ale anului trecut.
Potrivit datelor comunicate de Asociația Constructorilor de Automobile din România, în perioada ianuarie-august 2025 la uzina din Mioveni au fost fabricate 185.490 de mașini, cu 15.600 mai puține decât în aceeași perioadă din anul 2024 (când producția la Automobile Dacia s-a ridicat la 201.090 de unități).
Cumulat, în primele opt luni din acest an producția de autoturisme în țara noastră a atins 346.800 de mașini (Automobile Dacia: 185.490 și Ford Otosan din Craiova: 161.310). Producția pe ansamblu în România a fost mai mică cu 2,7% față de anul trecut, scăderea fiind determinată exclusiv de Automobile Dacia. Uzina din Craiova a fabricat cu 5.925 de mașini mai mult comparativ cu 2004 (161.310 față de 155.385 în perioada ianuarie-august anul trecut).
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.



