Update, ora 16:00 

Este vorba despre conducta care alimentează municipiul Pitești cu apă din barajul Budeasa. Potrivit Instituției Prefectului, alimentarea cu apă a Piteștiului nu este afectată, fiind asigurată din barajul Bascov.

”Conducta care alimentează Piteștiul cu apă s-a spart. Am ajuns la fața locului imediat ce am fost informată despre apariția unei fisuri la una dintre cele două conducte care alimentează cu apă municipiul Pitești, respectiv conducta care aduce apă din barajul Budeasa. Zona afectată se află pe malul drept al lacului de acumulare Bascov, unde câteva curți au fost inundate.

Am cerut intervenție rapidă și fermă pentru limitarea pagubelor, suplimentarea de mașini și autospeciale, remedierea situației și evitarea oricărui risc suplimentar pentru populație.

Alimentarea cu apă a Piteștiului va fi asigurată din barajul de la Bascov.

Toate măsurile luate la barajul Budeasa sunt comunicate în timp real către Stația de Tratare Budeasa și către operatorul Apă Canal 2000 SA Pitești.

Din păcate, au fost inundate mai multe curți ale unor locuințe și societăți”, informează prefectul județului Argeș, Ioana Făcăleață.

Știrea inițială, ora 15:53

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Argeș anunță producerea unei avarii la o conductă magistrală de apă în comuna Bascov.

”Avarie la o conductă de aducțiune (magistrală) în zona Bascov. Potrivit primelor informații, două curți ale unor gospodării au fost inundate.

La fața locului acționează pompierii, alături de o echipă de la Apă Argeș”, informează ISU.

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *