Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Piteşti au continuat ancheta într-un dosar penal de camătă, abuz de încredere, înşelăciune şi uz de fals şi au reţinut un piteștean în vârstă de 38 de ani.

În perioada ianuarie-februarie 2020, bărbatul ar fi intrat în posesia unui autoturism, al unui argeșean din comuna Merișani, iar ulterior, pretinzând că este proprietarul din acte, ar fi înstrăinat mașina unei alte persoane, din București.

Bărbatul ar fi indus în eroare cumpărătorul cu privire la faptul că el este proprietarul autoturismului, folosind în scopul comercializării un contract de înstrăinare-dobândire întocmit în fals, respectiv având ștampila și semnătura organului fiscal de la locul de domiciliu al proprietarului falsificate.

În cursul lunii noiembrie 2020, autoturismul a fost identificat în București și ridicat, aflându-se acum în custodia Poliției.

Mașina ar fi primit-o drept gaj de la persoana din Merișani în contul unui împrumut de 5.000 de euro (de aici acuzația de camătă).

Pentru administrarea probatoriului, polițiștii Biroului Investigații Criminale Pitești, cu sprijinul colegilor lor de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale și Serviciul Criminalistic Argeș, au efectuat ieri o percheziție domiciliară în Pitești la locuința bărbatului. Polițiștii au ridicat mai multe înscrisuri cu valoare probatorie, dar și un autoturism, în vederea instituirii măsurii sechestrului asigurător.

După administrarea probatoriului, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, urmând ca astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *