Cu ocazia Zilei Naționale, Filarmonica Pitești va organiza duminică, 1 decembrie 2024, de la ora 19:00, la Centrul Multifuncțional, concertul cameral „Recital pentru România”.

Concertul va fi susținut de soprana Ștefania Rădulescu-Dumitrache (profesoară la prestigiosul Liceu de Arte ”Dinu Lipatti” din Pitești), baritonul Marius Bălan, pianistul Abel Corban și violonista Sofia Butaru. 

În program: N. Bretan & G.Scheletti – „Ce te legeni”, Eugen Doga – „Pasăre cu pene albastre”, Filaret Barbu – „La răscrucea drumului” (aria Anei din opereta „Ana Lugojana”), Cornel Trăilescu – „Motanul încălțat” (aria „Eu sunt Motanul Cotoșman”), Tiberiu Brediceanu – „Doina Stăncuței”, Sabin Pautza – „Din vise dragi, poeme”, G. Grigoriu – „Valurile Dunării” (aria „Muzica”), Mihail Jora – „Rugăciune”, N. Bretan – „Luceafărul” (aria Luceafărului), Aurel Eliade – „Revedere”, Anton Pann – „Până când nu te iubeam”, Tudor Ciortea – „Cântecul Cavalerului”, Adrian Daminescu – „România”, „Mai am un singur dor” (romanță), Ciprian Porumbescu – „Balada pentru vioară și pian” și George Enescu – „Impromptu concertant”.

Ștefania Rădulescu-Dumitrache (foto) este profesoară de artă vocală la Liceul de Arte ”Dinu Lipatti” din Pitești, liceu la care, în trecut, ca elevă, a studiat vioara. Ulterior, a absolvit Universitatea Națională de Muzică București (UNMB), Facultatea de Interpretare Muzicală. În prezent, urmează studii universitare de masterat tot la UNMB – canto clasic (interpretare muzicală, compoziție și studii muzicale teoretice).

Are în palmares importante premii și concerte, atât camerale, cât și simfonice. A cântat alături de Corul Filarmonicii „George Enescu” la festivalul de la Berlin.

Intrarea pentru spectatori la concertul organizat de Filarmonica Pitești pe 1 decembrie cu prilejul Zilei Naționale a României este liberă.

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Cultură

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *