Update, 23 august 2024, ora 09:50

”Bărbatul a fost găsit pe raza comunei Bârla, județul Argeș, în cursul serii trecute de către polițiștii de la Secția de Poliție Rurală Lunca Corbului. Acesta se afla în afara oricărui pericol și pe perioada plecării nu a fost victima vreunei infracțiuni”, anunță Poliția argeșeană.

Știrea inițială, 22 august 2024, ora 21:35

Poliția Argeș informează: ”În ziua de 22 august 2024, politiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești au fost sesizați de polițiștii vâlceni cu privire la faptul că Gulie Ștefan Eleonor, de 27 de ani, având domiciliul pe raza județului Vâlcea, a plecat voluntar dintr-un imobil de pe raza municipiului Pitești, posibil în cursul zilei de ieri, fără a mai reveni.

În prezent, polițiștii Secției 2 Poliție Pitești împreună cu polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești desfășoară activități pentru găsirea bărbatului, fiind transmise semnalmentele acestuia atât la nivelul celorlalte structuri din Inspectoratul de Poliție Județean Argeș, altor structuri cu atribuții de legitimare a persoanelor – jandarmi și polițiști locali, cât și altor județe.

Semnalmente: 1,90 m înălțime, aproximativ 70 de kg, ochi căprui, păr negru. Vestimentație la momentul plecării: blugi, adidași alb-negru, tricou albastru.

Cei care pot da relații cu privire la persoana în cauză sunt rugați să apeleze Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112 sau Poliția Municipiului Pitesti, la telefon 0248.607.009”.

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *