Update, ora 09:45
Poliția Argeș transmite: „În urma verificărilor efectuate de polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Argeș s-a stabilit că un bărbat de 52 de ani din Ștefănești care conducea un autoturism pe raza localității Merișani, la trecerea la nivel cu calea ferată fără bariere, semnalizată cu indicatoare, din zona Dobrogostea, nu a oprit la apropierea trenului, împrejurare în care autoturismul pe care îl conducea a fost acroșat de o locomotivă care se deplasa pe ruta Curtea de Argeș – Pitești.
Din fericire, au rezultat doar pagube materiale, fără ca vreo persoană să sufere leziuni.
Conducătorul auto și conductorul mijlocului de transport feroviar au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool.
Evenimentul rutier a fost protocolat ca tamponare.
În urma abaterii constatate, conducătorul autoturismului a fost sancționat contravențional cu amendă de 1.485 de lei”.
Știrea inițială, ora 08:05
„Pompierii de la Detașamentul Pitești au fost solicitați să intervină în cazul unui eveniment feroviar care a avut loc în comuna Merișani, unde un tren personal a acroșat un autoturism.
Până în momentul de față, nicio persoană nu a avut nevoie de asistență medicală.
Pompierii asigură măsuri PSI”, informează ISU Argeș.
La locul evenimentului au ajuns și polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Argeș. Vom reveni cu amănunte.
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.