O mamă și copilul ei în vârstă de un an și trei luni au fost acroșați, astăzi, de un autoturism pe trecerea de pietoni, pe bulevardul Petrochimiștilor din cartierul piteștean Prundu. Minorul se afla pe o bicicletă pentru copii mici. Șoferul are 73 de ani și este din comuna argeșeană Bogați.
IPJ Argeș anunță: „Un bărbat de 73 de ani din Bogați care conducea un autoturism pe bulevardul Petrochimiștilor, circulând spre zona Vamă, în împrejurări care vor fi stabilite din cercetări, posibil pe fondul neacordării de prioritate pietonilor angajați în traversarea drumului pe marcajul pietonal, a acroșat o femeie de 31 de ani din Pitești și un minor în vârstă de un an.
În urma impactului, femeia și copilul minor au suferit leziuni, fiind transportați la spital pentru investigații medicale.
Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform articolului 196 din Codul Penal (n.r. – vătămare corporală din culpă), iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul rutier”. (Foto: descriptiv)
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.