În fiecare an, pe 3 aprilie, se sărbătorește Ziua Jandarmeriei Române. Pentru a marca acest eveniment, jandarmii argeșeni vor desfășura o serie de activități dedicate cetățenilor, în câteva localități din județ.
Astfel, la împlinirea a 174 de ani de la înființarea instituției, jandarmii argeșeni vor fi prezenți cu diverse ateliere de prezentare în Mioveni, Curtea de Argeș, Pitești și Câmpulung, după cum urmează:
-sâmbătă, 30 martie, în intervalul orar 10:00-14:00, în Mioveni (Centrul Civic) și Curtea de Argeș (Platou Biserica Domnească);
-duminică, 31 martie, în intervalul orar 12:00-16:00, în Pitești (Parcul Trivale-zona Grotă) și Câmpulung (Piața Primăriei).
La aceste ateliere vizitatorii vor putea vedea tehnica folosită în diferite misiuni din dotarea jandarmilor, materialele specifice jandarmilor montani, precum şi o parte dintre cele mai noi autovehicule aflate în dotarea Inspectoratului. De asemenea, cei care își doresc să urmeze o carieră militară pot afla mai multe detalii de la jandarmii specializați în resurse umane.
„Și pentru că ne dorim siguranță pentru cetățeni, tot în cadrul acestor ateliere vom avea colegi specializați în prevenirea și combaterea faptelor antisociale, de la care cei interesați pot afla amănunte despre competențele jandarmilor, locul și rolul acestora în societate.
Nu vor lipsi nici partenerii noștri patrupezi, care le vor arăta celor prezenți abilitățile dobândite pe parcursul stagiilor de pregătire.
Vă așteptăm să ne fiți alături în număr cât mai mare!”, transmite Jandarmeria Argeș.
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.