Update, 28 martie 2024, ora 18:35

Anchetatorii au finalizat cercetările, individul urmând să fie trimis în judecată pentru faptele comise în luna ianuarie a acestui an într-o stație de autobuz Publitrans de pe bulevardul Petrochimiștilor din cartierul piteștean Prundu.

„Polițiștii Biroului Investigații Criminale au finalizat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești privind săvârșirea infracțiunilor de agresiune sexuală, loviri sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice referitor la un bărbat de 26 de ani, cercetat în stare de arest la domiciliu.

Din cercetări s-a stabilit că, în ziua de 21 ianuarie 2024, în jurul orei 14:00, cel în cauză ar fi atins o tânără în zone intime în timp ce se afla în zona unei stații pentru mijloace de transport în comun de pe bulevardul Petrochimiștilor din municipiul Pitești. Ulterior, în împrejurarea în care persoana vătămată l-a urmărit pentru a-i reproșa actul de agresiune sexuală, a împins-o pe aceasta din mijlocul de transport în comun în care se urcase, determinând căderea acesteia.

Reamintim că, în ziua de 2 martie 2024, după administrarea probatoriului, bărbatul în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.

Dosarul penal a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunere de trimitere în judecată”, informează Poliția Argeș.

Update, 2 martie 2024, ora 18:00

Individul, în vârstă de 26 de ani, a fost reținut pentru 24 de ore.

Update, 1 martie 2024, ora 16:40

„În urma solicitării sprijinului populației în vederea stabilirii identității unei persoane căutate pentru clarificarea situației care face obiectul cercetărilor în cauza penală aflată în instrumentarea polițiștilor Biroului de Investigații Criminale Pitești, bărbatul în cauză s-a prezentat la o unitate de poliție.

Pe această cale, politiștii argeseni transmit mulțumiri atât reprezentanților mass-media, cât și tuturor cetățenilor care au furnizat date pentru stabilirea identității celor implicați.

Cercetările sunt continuate, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, pentru clarificarea situației și luarea măsurilor legale care se impun”.

Știrea inițială, 1 martie 2024, ora 09:45

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Pitești desfășoară cercetări într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de agresiune sexuală și loviri sau alte violențe, în care este necesar sprijinul cetățenilor pentru stabilirea identității celor implicați.

Anchetatorii fac verificări pentru identificarea unui tânăr (care în imagini poartă haine deschise la culoare) care, duminică, 21 ianuarie 2024, în jurul orei 14:00, ar fi atins o tânără în zone intime în timp ce se afla într-o stație de autobuz de pe bulevardul Petrochimiștilor din cartierul piteștean Prundu.

Ulterior, în momentul în care l-a avertizat că va suna la Poliție, individul a împins-o pe tânără dintr-un autobuz în care acesta s-a urcat împreună cu alți patru tineri care îl însoțeau. În urma împingerii, tânăra a căzut pe caldarâm.

„Deși au fost efectuate verificări în imediata proximitate a locului faptei, precum și la liceele din zonă, împrejurări în care cei în cauză aveau posibilitatea de a lua la cunoștință că se efectuează verificări pentru clarificarea situației de fapt, tinerii implicați nu s-au prezentat la sediul Poliției.

Rugăm persoanele care pot da relații cu privire la tânărul în cauză sau despre ceilalți tineri care apar în imagini să contacteze polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești, la numărul de telefon 0248.607.009”, transmite Compartimentul de Relații Publice al Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, care astăzi a mediatizat incidentul și a făcut publice imaginile. (Foto: descriptiv)

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Un comentariu

  1. Oana.

    1-03-2024, 10:46 la 10:46

    Daca justitia ii lasa in libertate, la ce te poti astepra, locul lor este doar la puscarie.

    Răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *