Șoferul unui autocamion a fost găsit decedat astăzi în cabina mașinii, într-o parcare din Valea Ursului (comuna argeșeană Bascov).

Un echipaj SMURD de Terapie Intensivă Mobilă s-a deplasat la fața locului. Din păcate, bărbatul era mort.

Cazul a fost preluat de Poliție, care a aflat identitatea șoferului: avea 45 de ani și era cetățean polonez. Se afla în tranzit, transportând mărfuri.

Cauza decesului va fi stabilită în urma autopsiei. Probabil, a fost vorba de un infarct.

Ce transmite Poliția Argeș: „În cursul zilei de 29 ianuarie anul curent, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești au fost sesizați că într-o parcare amenajată de pe raza comunei Bascov un bărbat a fost găsit decedat în cabina unui autocamion.

La fața locului s-au deplasat polițiștii Secției de Poliție Rurală Bascov, care au luat primele măsuri, echipajele medicale constatând că persoana era decedată.

Cercetările au fost preluate de polițiștii Biroului Investigații Criminale Pitești, în cauză fiind întocmit dosar penal conform articolului 192 din Codul Penal (n.r. – ucidere din culpă), sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.

Identitatea bărbatului a fost stabilită în urma cercetărilor, acesta fiind un bărbat de 45 de ani, cetățean polonez.

Cercetările continuă pentru aflarea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, urmând ca pentru stabilirea cauzelor decesului să fie dispusă efectuarea unei autopsii medico-legale”. (Foto: descriptiv)

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *