Update, ora 09:30
Poliția Argeș informează: „Din verificările preliminare efectuate de polițiștii Serviciului Rutier Argeș a rezultat că, în împrejurări care vor fi stabilite din cercetări, o femeie de 53 de ani din comuna Pietroșani care conducea un autoturism pe DJ 731 pe raza comunei Coșești, circulând din direcția Domnești spre Piscani, a lovit o cabalină aflată pe partea carosabilă, după care a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, lovind gardul unui imobil.
În urma coliziunii, femeia care conducea autoturismul a suferit leziuni, fiind preluată de un echipaj medical și transportată la spital. Din păcate, cabalina a decedat.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform articolului 196 din Codul Penal (n.r. – vătămare corporală din culpă), iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul rutier și luarea măsurilor legale care se impun”.
Știrea inițială, ora 09:00
O șoferiță în vârstă de 53 de ani a rămas blocată în autoturism după ce a lovit un cal pe drumul județean 731, în Coșești.
În urma impactului, mașina a ieșit de pe șosea și a rămas suspendată pe un gard, la o înălțime de aproximativ doi metri.
Pompierii sosiți la fața locului au descarcerat-o pe femeie, care ulterior a fost transportată la spital cu suspiciune de fractură cervicală și lombară și un traumatism la nivelul feței. Șoferița era singură în autoturism.
Calul, care galopa liber pe drum, a murit. Vom reveni cu amănunte.
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.