5 traficanți de droguri au fost arestați preventiv, după percheziții domiciliare în Câmpulung și Mioveni făcute de polițiștii de la B.C.C.O. Pitești și procurorii de la D.I.I.C.O.T. Pitești.
„Din cursul anului 2022 și până în octombrie 2023, bănuiții ar fi avut preocupări sistematice de comercializare a substanțelor cu efect psihoactiv și a drogurilor de risc și mare risc (ADB Butinaca, canabis și 3-CMC, cunoscut sub denumirea de cristal), cu sume cuprinse între 25 și 500 de lei, către consumatori din județul Argeș, preponderent tineri (inclusiv elevi de liceu)”, potrivit anchetatorilor.
În urma perchezițiilor au fost descoperite și ridicate aproximativ 100 de grame de substanță cristalină susceptibilă a fi droguri de mare risc, cântare electronice, 5 telefoane mobile, precum și alte mijloace de probă.
După percheziții, cei 5 au fost duși la audieri, iar apoi, reținuți pentru 24 de ore în urma unei dispoziții a procurorilor de la D.I.I.C.O.T. Pitești. Ulterior, judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalului Argeș a hotărât arestarea preventivă a celor 5 pentru 30 de zile.
Sprijinul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale a Poliției Române. La percheziții au participat și jandarmii argeșeni.
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.