Este doliu la Spitalul Județean de Urgență din Pitești după moartea medicului Gheorghe Frătoaica, unul dintre cei mai cunoscuți urgentiști ai Argeșului.
„Fost medic militar, Gheorghe Frătoiaca a deținut un timp funcția de director medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești (SJUP). Acesta va rămâne, însă, pentru toți cei care l-au cunoscut un luptător, un familist, un coleg de excepție, omul din linia întâi care și-a dedicat viața semenilor săi.
Conducerea SJUP transmite sincere condoleanțe familiei greu încercate. Dumnezeu să vă odihnească în pace, domnule doctor!
Cei care vor să-i aducă un ultim omagiu o pot face începând de azi, 4 iunie 2023, de la ora 13:00, la Capela din incinta Cimitirului Militar „Sf. Gheorghe” din Pitești.
Pentru a-l însoți pe ultimul drum, plecarea cortegiului spre biserică va fi marți, 6 iunie 2023, începând de la ora 12:00. Slujba de înmormântare va avea loc la biserica militară „Sfinții Mihail și Gavril” din incinta Unității Militare 01261 Pitești (Școala de tancuri)”, a transmis, cu puțin timp în urmă, conducerea SJUP.
Medicul Gheorghe Frătoaica a decedat în urma unei boli nemiloase. Pe 8 iunie ar fi împlinit 67 de ani.
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.