
O nouă trecere de pietoni a fost înființată astăzi, 17 mai 2023, pe strada Dumbravei din Pitești, în zona clinicii medicale RX1.
Amplasarea în zona respectivă a unei treceri de pietoni a fost decisă încă din vara anului trecut, în urma unui aviz favorabil din partea Comisiei de circulație a municipalității.
„Măsura este instituită pentru siguranța pietonilor și pentru reducerea riscului de accidente rutiere. Participanții la trafic sunt rugați să circule cu atenție sporită în zonă”, transmite Primăria Pitești.