Un șofer în vârstă de 47 de ani din comuna Poiana Lacului a „umblat” la tahograf pentru a nu i se înregistra perioada în care a condus. Bărbatul a fost prins și sancționat duminică de polițiști pe strada Depozitelor din Pitești.

Șoferul, care conducea un ansamblu format din cap tractor și semiremorcă, a primit o amendă de 9.000 de lei din partea polițiștilor rutieri piteșteni, potrivit OG 37/2007 referitoare la perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora.

De asemenea, polițiștii i-au confiscat dispozitivul cu care bloca funcționarea aparatului tahograf.

Totodată, având în vedere că șoferul nu a putut dovedi efectuarea pauzelor și/sau a perioadelor minime de odihnă prevăzute de legislație, polițiștii i-au imobilizat mașina până la îndeplinirea condițiilor de legalitate pentru continuarea transportului. (Foto: descriptiv – strada Depozitelor)

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *