Anul acesta, ca și anul trecut, Transfăgărășanul ar putea fi redeschis complet circulației mai devreme față de termenul obișnuit: pe 15 iunie. Drumarii au început deszăpezirea Transfăgărășanului.
Iarna prelungită și vremea deosebit de rece din ultima perioadă îngreunează intervenția utilajelor, stratul de zăpadă depășind pe alocuri 5-6 metri grosime. Cu toate acestea, drumarii sunt convinși că și în acest an Transfăgărășanul va fi redeschis complet traficului rutier cu două săptămâni mai devreme față de termen.
„Avem o cantitate de zăpadă mare, puțin mai mare decât anul trecut. Am mobilizat deja două freze și o volă, cu care încercăm să redăm traficului acest sector de drum, la fel ca anul trecut, în data de 15 iunie. Nu-i o promisiune, însă încercăm să ne ținem de acest termen, dacă condițiile meteo ne vor ajuta și dacă nu va mai ninge”, afirmă Tudor Duțu (foto), director regional al DRDP Brașov.
Amintim că, potrivit regulamentului propriu de funcționare, Transfăgărășanul se deschide complet traficului rutier – adică și între Piscu Negru și Cabana Bâlea Cascadă (km 104+000 – km 130+800) – pe 1 iulie și se închide pe 20 octombrie, cu mici variații în funcție de condițiile meteorologice.
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.