Senatorul de Argeș Narcis Mircescu și colegii săi din USR au părăsit astăzi ședința Birourilor Permanente reunite ale celor două Camere ale Parlamentului. Mircescu și colegii lui au protestat astfel împotriva deciziei majorității PSD-PNL de a respinge revocarea conducerii Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).
USR a solicitat astăzi, în ședința Birourilor Permanente reunite, suplimentarea ordinii de zi a următorului plen reunit astfel încât revocarea conducerii ASF și demararea procedurii de selecție pentru conducerea ANRE să figureze pe agenda Parlamentului. Coaliția PSD-PNL a refuzat.
În ședința Birourilor Permanente reunite de astăzi liderii grupurilor USR au cerut pentru plenul reunit convocat pe 28 martie suplimentarea ordinii de zi cu două puncte, ambele solicitări ale USR: revocarea din funcție a conducerii Autorității de Supraveghere Financiară și, respectiv, demararea procedurii parlamentare de selecție a noilor membri în conducerea Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei.
În cazul ASF, cererea USR de revocare a fost formulată după ce peste 2,5 milioane de români s-au trezit că au cumpărat de la Euroins hârtii fără valoare pe post de polițe RCA, sub privirea impasibilă a șefilor ASF, plătiți cu zeci de mii de euro pe lună.
În ceea ce privește ANRE, solicitarea USR a fost inițiată în contextul în care mandatele a 4 dintre cei 7 membri ai Comitetului de reglementare al ANRE expiră pe 23 aprilie, după ce au fost prelungite în mod ilegal prin ordonanță de urgență.
Ambele solicitări ale USR au fost respinse de reprezentanții PSD și PNL, drept pentru care parlamentarii Uniunii Salvați România care sunt membri în Birourile Permanente reunite au părăsit ședința în semn de protest.
„Am părăsit astăzi ședința Birourilor Permanente reunite alături de colegii mei în semn de protest față de un abuz incredibil. Nu putem participa la o ședință în care conducerea Parlamentului pleacă de la premisa că nu este de actualitate discutarea solicitării USR de demarare a procedurii pentru demiterea conducerii ASF. Dacă nu acum, atunci când? Ce trebuie să se mai întâmple ca să putem măcar discuta dacă actuala conducere ASF mai poate rămâne în funcție? Un alt caz de tipul Euroins? Este evident că PSD și PNL nu mai țin cont de nimic în încercarea lor de sugrumare a democrației din România. Și fac asta doar pentru a își ține oamenii de partid în funcții pentru care nu sunt competenți”, declară senatorul USR de Argeș Narcis Mircescu.