Un bătrân, în vârstă de 82 de ani, a murit aseară într-un incendiu în comuna argeșeană Lerești, satul Voinești. Din păcate, având afecțiuni medicale, bătrânul nu s-a putut salva. A murit ars de viu, fiind găsit carbonizat de pompieri.
Incendiul a izbucnit în locuința bătrânului. O bucătărie de vară și o anexă, ambele construite din lemn, s-au făcut scrum. „Cauza probabilă de izbucnire a incendiului: jarul sau scânteile căzute din sistemul de încălzire”, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Argeș.
Potrivit procedurilor legale, polițiștii au întocmit dosar penal. „În seara zilei de 12 martie anul curent, în jurul orei 21:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au fost sesizați cu privire la producerea unui incendiu la o locuință de pe raza comunei Lerești.
În urma intervenției pentru stingerea incendiului efectuată de pompierii argeșeni, în imobil a fost descoperit trupul neînsuflețit al unui bărbat: proprietarul locuinței, de 82 de ani, cu afecțiuni medicale.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere și ucidere din culpă, conform articolelor 255 și 192 din Codul Penal, urmând să fie efectuată autopsia medico-legală pentru stabilirea cauzei decesului”, precizează Poliția Județeană.