Update

Răzvan Tunaru a fost numit în funcția de manager sportiv la FC Argeș. Tunaru a mai făcut parte din conducerea clubului, la sfârșitul anilor 90, ca vicepreședinte și președinte.

„Am fost contactat de cei care conduc și finanțează acest club. Dragostea față de FC Argeș nu se uită, astfel că n-am putut să refuz această propunere, chiar dacă vine într-un moment puțin mai greu pentru club. Am trecut noi prin momente mai grele și tot am ieșit învingători! Sper ca în continuare cei care sunt la club să îmi fie alături.

Un prim lucru pe care l-am decis este ca toți cei care sunt aici să rămână alături de mine și de club. Nu voi îndepărta pe nimeni. Singura plecare este înțelegerea pe care am făcut-o cu Marius Croitoru. A fost și dorința lui de a rezilia. Ceilalți au primit un gir de două etape, până la întreruperea campionatului.

Am venit cu chef de muncă. O să fiu alături de echipă de dimineața până seara și voi răspunde la telefon la orice oră. S-ar putea totuși să fiu puțin mai dur decât eram în trecut.

În primul rând trebuie să formăm o familie. Jucătorii să fie alături de noi și viceversa. O să ducem la îndeplinire toate doleanțele lor, pentru a evita anumite reproșuri care pot apărea din partea acestora. Ei sunt cei care pot să redreseze cel mai bine situația în care ne aflăm, astfel că le vom oferi tot ajutorul nostru pentru a realiza acest lucru.

Vreau să le mulțumesc suporterilor piteșteni. Vreau să stabilim împreună o întâlnire la care să participe galeriile Argeșului. Mi-aș dori ca în viitor să fie din nou o singură voce, care să cânte la unsion pentru aceste culori. Îi rog pe această cale pe toți suporterii, din tot sufletul, să ne fie alături la aceste meciuri rămase de disputat, în număr cât mai mare, pentru că știți foarte bine că de fiecare dată când am fost o familie, au venit și rezultatele. Mi-aș dori ca în această perioadă suporterii să ne susțină. Criticile nu ne ajută deloc în aceste momente dificile. Dacă ne unim cu toții, public, conducere și jucători, sunt sigur că ieșim cu bine din această situație. Hai, FC Argeș!”, declară Răzvan Tunaru pentru site-ul oficial al clubului piteștean.

Știrea inițială 

Marius Croitoru nu mai este antrenor principal la FC Argeș, ca urmare a rezultatelor slabe ale echipei în Liga I.

„Clubul nostru a ajuns la un acord pentru rezilierea contractului pe cale amiabilă cu antrenorul Marius Croitoru. Interimatul va fi asigurat de Dragoș Radu, Constantin Schumacher și Paul Ciobanu”, anunță clubul alb-violet.

Amintim că Marius Croitoru fusese numit antrenor principal la FC Argeș la sfârșitul lunii octombrie a anului trecut, în locul lui Andrei Prepeliță (aici amănunte).

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Sport

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *