Sunt în desfășurare lucrările de modernizare a drumului județean 503 (limita cu județul Dâmbovița – Slobozia – Rociu – Oarja – Catanele). Lucrările, începute anul trecut, sunt realizate în proporție de 40% și ar urma să se încheie la sfârșitul acestui an.

Investiția se ridică la 100 de milioane de lei. Cea mai mare parte este finanțată din fonduri europene nerambursabile, contribuția Consiliului Județean Argeș fiind de 12,7 milioane de lei.

În comuna Oarja, proiectul prevede și construirea de noi poduri, potrivit primarului localității, Constantin Bîlea: DJ 503 tranzitează comuna Oarja de la sud la nord. Se circula destul de greu, pentru că, de la Revoluție, singurele lucrări au fost cele de plombări. Este un drum benefic pentru cetățenii din comună, până la Slobozia și Ștefan cel Mare. Este un drum foarte tranzitat. În plus, cetățenii din această zonă beneficiau deja de alimentare cu apă și canalizare, astfel că acest drum vine să completeze infrastructura deja existentă.

Le cer scuze și oamenilor pentru că le-au fost stricate vechile podețe, însă în locul acestora, prin proiect, vor fi amenajate noi poduri pe toată localitatea pe unde trece DJ 503”. (Foto: descriptiv)

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *