Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș au finalizat ancheta într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, deschis pentru fals intelectual, uz de fals și fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.

Dosarul penal este pe numele unei femei în vârstă de 37 de ani, din Moșoaia.

Potrivit anchetatorilor, în perioada decembrie 2018-februarie 2019, femeia, în calitate de administrator al unei societăți comerciale, a falsificat o factură fiscală și trei bilete la ordin în cuprinsul cărora se făcea trimitere la factura respectivă.

Scopul? Demonstrarea existenței unei datorii din partea unei societăți partenere, reprezentând transportul unei cantităţi de marfă în valoare de peste 180.000 de lei, marfă care nu a fost livrată în realitate, ulterior folosindu-se de aceste înscrisuri în vederea deschiderii procedurii insolvenței societății partenere”, conform anchetatorilor.

Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *