
Azi noapte., în jurul orei 03:00, Poliția Costești a primit din partea Spitalului Județean de Urgență Pitești o sesizare cu privire la un tânăr de 18 ani. Tânărul s-a prezentat la spital rănit la piciorul drept, afirmând că a fost victima unui eveniment rutier.
Polițiștii Formațiunii Rutiere Costești au declanșat o anchetă, aflând că, tot azi noapte, în jurul orei 02:00, tânărul de 18 ani a fost grav rănit de o mașină. Accidentul a avut loc într-o parcare din comuna Suseni, în timp ce șoferul autoturismului, tot un tânăr, de 19 ani, făcea drifturi. Acesta din urmă l-a călcat cu roata autoturismului pe gamba piciorului drept.
După producerea accidentului, șoferul a fugit, dar a fost identificat ulterior de polițiști. Oamenii legii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului. „Verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a petrecut evenimentul și luarea măsurilor legale care se impun”, ne informează Poliția Argeș.
Precizăm că ambii tineri, atât victima, cât și șoferul, sunt din comuna Rociu. (Foto: descriptiv)