Salariul minim va crește de la 2.550 de lei la 3.000 de lei, se arată într-un proiect de Hotărâre de Guvern inițiat de Ministerul Muncii și dat publicității în această seară. Majorarea va fi aplicată de la 1 ianuarie 2023.

„Începând cu data de 1 ianuarie 2023, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată (…) se stabileşte în bani, fără a include sporuri şi alte adaosuri, la suma de 3.000 de lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 165,333 de ore pe lună, reprezentând 18,145 de lei/oră”, potrivit sursei citate.

Procentual, creșterea va fi de 17,6%, iar de ea vor beneficia 2.181.134 de salariați.

În prezent, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată este de 2.550 de lei lunar, pentru un program complet de lucru de 167,333 de ore în medie pe lună în anul 2022, reprezentând 15,239 de lei/oră.

„Majorarea propusă va avea efecte pozitive asupra creșterii economice, prin stimularea ocupării, creşterii puterii de cumpărare a salariaţilor și reducerii muncii la negru.

Majorarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată are impact asupra creșterii consumului, cu o influență și asupra importului bunurilor de consum.

Creșterea salariului minim poate avea efecte pozitive asupra ocupării în sectoarele în care există cerere de forță de muncă, datorită faptului că munca devine mai atractivă pentru anumite categorii de salariați (femei, tineri etc.).

(…) Măsura creșterii salariului minim afectează sectoare cum ar fi comerțul, transporturile și întreprinderile mici și mijlocii, unde nivelul salariilor este mai mic față de medie, cu influențe asupra creșterii cheltuielilor cu forța de muncă”, se precizează în proiectul inițiat de Ministerul Muncii.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *