Update, ora 10:40

În vârstă de 29 de ani, din comuna Corbeni, șoferul era singur în autoturism. I s-a făcut dosar penal. Poliția Argeș transmite: „Potrivit verificărilor preliminare efectuate de polițiștii Biroului Rutier Curtea de Argeș, un bărbat de 29 de ani din Corbeni care conducea un autoturism pe DN 7C, pe raza localității Valea Iașului, din direcția Albeștii de Argeș spre Curtea de Argeș, în împrejurări care vor fi stabilite în urma cercetărilor, a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un stâlp.

În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat că bărbatul, care se afla singur în autoturism, era sub influența alcoolului. A fost condus la o unitate medicală, unde, pe lângă acordarea de îngrijiri medicale, având în vedere că valoarea alcoolemiei era de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

A fost întocmit dosar penal conform articolelor 196 (n.r. – vătămare corporală din culpă) și 336 (șofat sub influența băuturilor alcoolice) din Codul Penal, iar cercetările continuă”.

Știrea inițială, ora 09:35

A fost accident de circulație, cu puțin timp în urmă, pe drumul național 7C, pe raza comunei argeșene Valea Iașului. În accident a fost implicat un singur autoturism.

Șoferul a pierdut controlul asupra volanului și a intrat într-un stâlp din beton din rețeaua stradală de curent electric, pe care l-a pus la pământ.

Din fericire, șoferul a suferit doar leziuni ușoare. Primește îngrijiri medicale la fața locului din partea unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.

Polițiștii Biroului Rutier Curtea de Argeș fac primele cercetări și au constatat deja că șoferul era băut. Va fi dus la o unitate medicală pentru a i se stabili exact alcoolemia. Vom reveni cu detalii.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *