Deputatul de Argeș Aurel Bălășoiu a fost exclus din PSD. „Conducerea PSD a decis astăzi excluderea din partid a deputatului Aurel Bălășoiu.

De asemenea, PSD se așteaptă ca acesta să își dea demisia urgent din funcția de deputat. În caz contrar, PSD va vota pentru ridicarea imediată a imunității parlamentare.

PSD nu tolerează în niciun fel încălcarea legii, a demnității umane și a moralei creștine”, se arată într-un comunicat al Partidului Social Democrat.

După anunțul de la PSD, Gândul a publicat fotografii în care ar apărea deputatul în ipostaze intime alături de un băiat. Întrebat de Gândul dacă a întreținut relații sexuale cu minori, parlamentarul de Argeș a declarat că nu.

Redactor Gândul: Știți care sunt motivele excluderii dumneavoastră din PSD?

Aurel Bălășoiu – Nu.

Redactor: Este vorba despre un scandal sexual.

Aurel Bălășoiu – Am văzut și eu, mi s-a transmis astăzi, până astăzi nu am știut, așa că nicio problemă. Voi merge înainte și voi lupta.

Redactor: Este adevărat că ați întreținut relații sexuale cu minori?

Aurel Bălășoiu – Nu.

Redactor: Gândul a intrat în posesia unor fotografii deoveditoare.

Aurel Bălășoiu – Da, fotografii sunt suficiente peste tot.

Redactor: Ne puteți spune ceva în apărarea dumneavoastră?

Aurel Bălășoiu – Merg înainte, nicio problemă. M-au exclus, nicio problemă. Măsurile sunt.

Redactor Gândul: Deci, nu recunoașteți că ați întreținut relații sexuale cu minori?

Aurel Bălășoiu – Nu, nu recunosc.

Conducerea PSD Argeș a transmis: „Am luat act de decizia conducerii PSD de excludere din partid a deputatului Aurel Bălășoiu.

Rămânând consecvent principiilor sale, PSD Argeș se delimitează ferm de orice atitudine imorală și solicită de urgență demisia sa din Parlamentul României”.

Absolvent al Facultății de Drept a Universității București și al Facultății de Teologie a Universității Pitești, Aurel Bălășoiu a fost contabil, în perioada 1981-1991, în comuna sa natală, Rociu, din județul Argeș.

În 1991 a devenit secretar al Consiliului Local Rociu, funcție pe care a ocupat-o până în 2004, an în care a fost ales primar al comunei. A ocupat postul de primar până în 2020, an în care a fost ales deputat de Argeș pe lista PSD.

Aurel Bălășoiu are 62 de ani, este căsătorit și are doi copii. Unul dintre ei, Victor Mihai Bălășoiu, a fost ales primar, în 2021, al comunei Rociu. (Sursă foto: gandul.ro)

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Politică

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *