
Astăzi au fost publicate rezultatele (înainte de contestații) obținute de cadrele didactice care au susținut proba scrisă a concursului pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar – sesiunea 2022.
În județul Argeș, s-au înscris inițial 711 candidați. Dintre aceștia, un candidat a fost eliminat și 77 s-au retras.
Numărul notelor peste 7 obținute de candidații care au susținut proba scrisă în județul Argeș este de 284. Procentul notelor între 7 și 10 este de 44,94%. 12 candidați au obținut nota 10, la disciplinele:
-arte vizuale (educație plastică/educație vizuală/educație artistică) – o notă de 10;
-limba și literatura română și matematică, elemente de pedagogie școlară, metodica predării limbii și literaturii române/comunicării în limba română și metodica predării matematicii/matematicii și explorării mediului în învățământul primar (învățământ primar în limba română) – o notă de 10;
-limba și literatura română, pedagogia preșcolară și metodica desfășurării activităților instructiv-educative în grădinița de copii – zece note de 10.
AICI TOATE REZULTATELE DIN ARGEȘ.
Contestațiile pot fi depuse la Inspectoratul Școlar sau se transmit prin mijloace electronice, după cum urmează:
-pe 19 iulie, după afișarea rezultatelor, până la ora 21:00;
-pe 20 iulie, până la ora 12:00.
Rezultatele finale vor fi comunicate pe 27 iulie 2022.