Joi, 19 mai 2022, de la ora 17:00, la sediul Primăriei Mioveni, se va desfășura o nouă şedinţă publică ordinară a Consiliului Local al orașului.

Pe ordinea de zi sunt 20 de puncte, printre care se numără:

-aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Parc acvatic (Aqua Park) Mioveni” (în locul actualei baze de la Bemo);

-aprobarea concesionării prin licitație publică a terenului în suprafață de 10.281 de mp situat pe bulevardul Dacia nr. 51B pentru amenajarea unui complex sportiv de tenis de câmp și servicii complementare;

-aprobarea punerii cu titlu gratuit la dispoziția Societății Naționale de Transport Gaze Naturale Transgaz S.A. a terenului în suprafață de 311 mp situat pe strada Soldat I.D. Stefănescu din satul Făgetu, pe care se vor amplasa racordul de înaltă presiune, stația de reglare, măsurare, predare și robinetul de cuplare aferente sistemului de distribuție de gaze naturale din Făgetu;

-exprimarea acordului pentru înființarea unui centru medical de permanență fix pentru asigurarea continuităţii asistenței medicale primare la nivelul orașului;

-aprobarea emiterii de către CEC Bank a unei scrisori de garanție bancară în favoarea Distrigaz Sud Rețele pentru obiectivul de investiții „Extinderea (înființarea) sistemului de distribuție de gaze naturale în satul Făgetu, aparținător orașului Mioveni”. Ordinea de zi a şedinţei poate fi consultată AICI.

Aqua Park în Mioveni

Potrivit proiectului, viitorul Aqua Park din Mioveni va costa circa 39.000.000 de lei. Durata lucrărilor va fi de 18 luni, începând de la data semnării contractului cu firma constructoare.

Printre altele, Aqua Park din Mioveni, care va fi amenajat pe un teren de 11.285 de mp, va avea:

-bazin de înot;

-tobogane pentru copii și, respectiv, adulți;

-piscină pentru copii și, respectiv, piscină pentru adulți;

-piscină la coborârea de pe tobogane;

-cascade;

-geizer;

-pod;

-zonă de hidromasaj;

-zonă lounge;

-zonă de relaxare;

-zonă cu teren pe nisip;

-zonă cu gazon;

-zonă de ping-pong;

-restaurant;

-terasă;

-bar;

-wc și duș exterior;

-punct salvamar.

Primăria aduce argumente în favoarea investiției: „În prezent, pe teren este amplasat parcul de agrement al orașului Mioveni, dar acesta nu e amenajat la standardele actuale, atât la nivelul funcțiilor, cât și la nivelul dotărilor specifice.

Pe amplasament se află un bazin cu o suprafață de circa 2.000 de mp, rezervoare și instalații specifice care sunt depășite tehnologic și au un grad ridicat de uzură. Construcțiile existente și amenajările exterioare existente reprezintă în general un grad ridicat de uzură fizică și morală, legată în principal de natura finisajelor, dotărilor și instalațiilor și de natură funcțională.

În aceste condiții, se impune o modernizare și o dotare cât mai riguroasă a parcului acvatic, în vederea desfășurării în condiții optime a activităților de recreere din orașul Mioveni”. (Foto: descriptiv)

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Administrație

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *