Vineri, 13 mai, de la ora 19:00, iubitorii jazzului și ai muzicii pop sunt așteptați în Sala Simfonia a Filarmonicii piteștene la un nou concert.
Alături de Trio Jazz&Pop Pitești, alcătuit din pianistul Victor Buștean, percuționistul Gabriel Barani și chitaristul Alexandru Iordache, vor concerta, ca soliști, Costinela Toma (foto) și Valentin Poienariu.
În program, șlagăre naționale și internaționale: All About That Bass, Cheap Threeals, I Will Survive, The Best, Lalele, Sunny, Unison, Locked Out Of Heaven, Feeling Good, Can’t Stop The Feeling, Moves Like Jagger.
Biletele pot fi achiziționate de la casieria Filarmonicii Pitești, prețul unuia fiind de 40 sau 30 de lei, în funcție de categoria locului. Elevii, studenții și pensionarii beneficiază de reducerile aferente. Abonații au intrare gratuită.