Lucrările de reabilitare a Pieței Primăriei Pitești se apropie de final, afirmă primarul Cristian Gentea. Potrivit sursei citate, constructorii i-au dat asigurări că lucrările se vor încheia pe 22 decembrie 2020.

„Am discutat cu constructorul. Le-am explicat că nu accept nicio prelungire a termenului și mi-au promis că pe data de 22 decembrie Piața va fi gata. (…) Tot granitul este adus, iar mâine dimineață se vor apuca de lucru. Vor lucra și pe ploaie, și pe ninsoare. Repet, eu nu semnez niciun fel de prelungire. Nici ei nu au cerut până acum”, a afirmat primarul Gentea într-o conferință de presă desfășurată în această dimineață.

Lucrările, începute în februarie 2020 și finanțate din bugetul local, sunt realizate de o asociere de firme: SC Tehno Fluid Solutions SRL (din Pitești), SC Delta Termo Construct 1999 SRL (din Pitești) și SC Construcții Drumuri și Lucrări de Artă SRL (din Bradu).

Conform anunțului inițial făcut de Primărie, „lucrările constau în refacerea zonei pietonale, pe etape: pavaj ornamental din dale de granit de 25-25 de cm, strat de șapă semi-umedă de înaltă rezistență pentru granit, dale din beton de ciment, strat din piatră spartă, strat din balast și nisip anticapilar cu grosimea de 5 cm.

Zona de bănci va fi extinsă prin montarea unor rigle din lemn plastifiat, iar în spătarul băncuțelor vor fi montate prize USB pentru încărcarea telefoanelor mobile. De asemenea, dozele și cablurile vor fi înglobate în beton.

Spațiul verde va fi reamenajat și dotat cu sisteme de irigare performante.

Se are în vedere amplasarea corpurilor de iluminat în pavaj, atât pentru marcarea circulației, cât și pentru iluminatul arhitectural al clădirilor-monument istoric din zonă, dar și realizarea unui sistem de internet prin wi-fi gratuit pe întreaga suprafață a pieței.

Refacerea pieței presupune și amplasarea a 3 ecrane LED, astfel încât transmisiunile în direct de la diverse competiții sportive naționale sau internaționale, cât și ale unor evenimente importante de la nivelul municipiului să poată fi vizionate cât mai ușor.

Stâlpii de iluminat vor fi relocați și vor fi prevăzuți cu sursă de lumină de tip LED, de culoare gri, urmând să dispară cablurile aeriene. Alimentările acestora se vor realiza subteran, iar toate instalațiile electrice se vor realiza îngropat, în tuburi de protecție.

În zonă se va amenaja un grup sanitar subteran, care va fi dotat cu lift pentru persoane cu dizabilități. Toate obiectele sanitare vor fi de tip anti-vandalism.

Intrarea în Filarmonica Pitești (Centrul Multifuncțional) va fi reamenajată prin montarea unui portal (copertină), confecționat dintr-un material metalic și placat cu plastic opac. Zonele laterale, de la nivelul pardoselii și până la balcon, se vor închide cu sticlă securizată și panouri LED”.

Este pentru a doua oară în nici 13 ani când Piața Primăriei Pitești are parte de lucrări de reabilitare și modernizare. La precedenta investiție, lucrările sau materialele de construcție folosite au fost de proastă calitate, plăcile de granit cedând încă dinainte de inaugurare. Președinte al comisiei de recepție a fost atunci Cornel Ionică, în aceea perioadă viceprimar, ulterior primar al Piteștiului și acum consilier local PSD. Pentru felul catastrofal în care a fost realizată investiția nu a plătit nimeni dintre potențialii vinovați.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Administrație

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *