Pictorul Augustin Lucici a murit, la vârsta de 64 de ani.
”Un artist fără pereche. A parcurs copios etapele învățării, venind de fiecare dată cu un spor în opera lui. A avut experiențe în toate planurile – artă, existență. A suferit, a iubit, a știut să asculte multă vreme și a scris adevărat, când a început să o facă. A învățat să circule bine pe canalele istoriei artei. Sufletul lui a rămas vrăjit în epoca marilor măiestrii”, îl descria profesorul Gheorghe Pantelie.
Augustin Lucici a fost membru titular al Uniunii Artiștilor Plastici din România, muzeograf, publicist, curator și organizator de expoziții de artă plastică profesionistă. De asemenea, a fost expert pentru Patrimoniul Cultural Mobil al Ministerului Culturii și Patrimoniului, expert în cadrul Societății Evaluatorilor de Artă și Obiecte de colecție ”SINEVA” și al Institutului de Management al Artei.
Marele pictor conducea Galeria de Artă „Rudolf Schweitzer-Cumpăna” a Muzeului Judeţean Argeş din Piteşti. (Sursă foto: Facebook)