Valul 5 al pandemiei își continuă trendul descendent și în județul Argeș. Pe parcursul a 24 de ore, media județeană a infectărilor cu noul coronavirus a scăzut de la 18,35 la 17,87 de cazuri la mia de locuitori.
Răsturnare de situație, însă, în ceea ce privește localitatea argeșeană cu cea mai ridicată incidență! Municipiul Pitești a luat locul comunei Bradu, devenind polul infectărilor în Argeș. Chiar și așa, și în Pitești rata de infectare continuă să scadă: de la 30,41 la 29,50 de cazuri la 1.000 de locuitori, potrivit Direcției de Sănătate Publică.
Scăderi ale incidenței sunt și în celelalte localități din Argeș care au printre cele mai ridicate incidențe:
-Bradu, de la 30,43 la 29,11 cazuri la mia de locuitori;
-Moșoaia, de la 28,36 la 27,94;
-Bascov, de la 26,26 la 25;
-Mioveni, de la 24,17 la 23,61;
-Ștefănești, de la 23,47 la 21,68 de cazuri de infectare la 1.000 de locuitori.