Alex Dima, de la PRO TV, a publicat cu puțin timp în urmă pe pagina sa oficială de socializare o fotografie făcută în piața din comuna argeșeană Rucăr. „Zero distanțare, zero circuite sau măsuri de protecție”, scrie Alex Dima.

„Am sentimentul, de foarte multe ori, că noi prin gena noastră nu putem să respectăm reguli. Nu avem cultura, educația de a avea grijă de noi, de cei de lângă noi, de mediu.

Avem o țară plină de gunoaie, aruncate cu nesimțire de confrați de-ai noștri. Suntem pe primele locuri la obezitate, pentru că nu ne interesează ce mâncăm. Avem lângă noi oameni care suferă pentru că nouă nu ne pasă ce se întamplă cu ei.

Trăim în țara lui “leag-o cu o sârmă”, “las-o că merge și așa” și facem haz de necaz. Hazul ăsta ne-a salvat de multe ori. dar departe nu ne-a dus. În loc să vedem, să înțelegem problema și s-o rezolvăm, am făcut haz sau ne-am lamentat.

Iar când se întâmplă o nenorocire, cum s-a întâmplat la Piatra Neamț, facem gălăgie, strigăm, căutăm vinovați, ne închinăm și ne simțim fragili preț de câteva zile. După care ne vedem de ale noastre.

Oare ce ar trebui să se întâmple să ne trezim, să ne revenim în simțiri? Să înțelegem că depinde și de noi să o ducem mai bine?”, transmite Alex Dima. (Sursă foto: Facebook)

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *